Mama Andei Maleon a făcut un apel disperat pe o reţea de socializare, după ce a aflat că aceasta şi soţul său, Bogdan Maleon, au comis unul dintre cele mai grave păcate. Imediat ce au citit mesajul femeii îndurerate, rudele şi prietenii au început să plângă, pentru că, din nefericire, ceea ce le-a cerut mama îngenuncheată de tristeţe e singura metodă prin care pot fi ajutaţi cei doi soţi care s-au sinucis.
Elena Mandru i-a îndemnat pe toţi să se roage pentru sufletele celor doi. Când au citit dorinţa femeii, cei mai mulţi au izbucnit în plâns. Potrivit tradiţiei creştine, suicidul e un păcat grav.
„Dragii mei copii, Bogdan şi Maleon Anda Elena, au plecat spre Dumnezeu mult prea devreme. O rugăciune pentru ei. Dumnezeu sa-i ierte!”, a scris Elena Mandru pe pagina de Facebook a fetei sale. Iar in dreptul mesajului a atasat o poza cu cei doi soti.
Anda Elena Maleon era manager de proiect pentru diverse investiţii pe fonduri structurale. Soţul femeii, Bogdan Petru Maleon, era foarte cunoscut în „Capitala Moldovei”. Potrivit CV-ului acestuia, din 2015, era prof. univ. dr. la Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza”. În acelaşi an a fost numit director al Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” din Iaşi.